De la Suport Școlar la Abilități de Viață

🌟 Educația deschide drumuri: PRODOCS se angajează să implememteze un nou proiect pentru copiii vulnerabili

Asociația Obștească PRODOCS, cu suportul Impact Moldova din Luxemburg, implementează proiectul „De la Suport Școlar la Abilități de Viață”, o inițiativă dedicată copiilor aflați în situații de vulnerabilitate din Republica Moldova.
Proiectul se desfășoară în:

* Centrul de prestare a serviciilor sociale „Nufărul Alb”, s. Glinjeni, r. Fălești;
* Centrul de zi pentru copii în situație de risc „ÎNCREDERE”, or. Ștefan Vodă.

Prin acest proiect, 45 de copii beneficiază de suport educațional constant, ajutor la teme și activități orientate spre dezvoltarea abilităților de viață și orientarea în carieră. Activitățile au loc de trei ori pe săptămână, într-un mediu sigur și motivant, care sprijină creșterea încrederii în sine și a performanțelor școlare.

Scopul inițiativei este prevenirea abandonului școlar, reducerea absenteismului și îmbunătățirea rezultatelor educaționale, contribuind totodată la integrarea socială și educațională a copiilor.

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 5.522,56 EUR, destinat asigurării suportului academic pe parcursul unui an.

AO PRODOCS continuă să promoveze educația și dezvoltarea abilităților sociale, pentru copii în situații de risc.