Activitati curenteNoutăți

Un proiect care schimbă destinele copiilor: „ Pentru prima dată în viață, nu mă simt izolată de restul lumii”

[:en]Peste două sute de copii din șase centre de plasament din R. Moldova au primit o șansă la educație incluzivă, după ce o asociație a pus pe roate un proiect în această privință. Astăzi, de Ziua Internațională a Femeii, vă descriem cum implicarea și devotamentul unor oameni pot înlocui cel puțin grija, dacă nu și iubirea unor mame.

O fâșie de satin se pierde subtil în mânuțele unei copile și apoi se transformă timid într-o floare kanzashi. Fetița a descoperit acum câteva luni această tehnică japoneză, care a devenit ocupația ei preferată. De fapt, acum câteva luni, toată viața Mariei s-a schimbat…

Mai întâi s-a aflat în plasament la Centrul de reabilitare Ftiziatric din or. Cornești, r-nul Ungheni, dar din iunie trecut ea a ajuns la Centrul de Reabilitare și Integrare Socială din Anenii Noi (CRIS). Tocmai acum, pentru prima dată în ultimii șapte ani, Maria spune că se simte undeva mai bine decât acasă și nu mai este chinuită de senzația că e izolată de restul lumii. „Mă simt confortabil, sunt liberă. Merg la școală, interacționez cu mai mulți colegii, am diverse activități. La Ungheni însă, școala era pe teritoriul centrului și mă simțeam izolată. Aici, da, mă simt bine, mai bine decât acasă”, îmi șoptește copila, ca și cum acesta ar fi doar secretul nostru.

Firul unei vieți de copil

Cu toate acestea, acomodarea Mariei în noua instituție nu a fost ușoară. Svetlana Balan, managerul al CRIS, își amintește că, la început, fata era introvertită și nu comunica cu cei din jur. „Mai erau două fetițe de vârsta ei, dar fiind mai agere, ea stătea în umbra lor. Peste două luni, acestea au fost trecute în alt serviciu social și au plecat din centru. Atunci Maria a rămas cea mai mare dintre copiii noștri. Noi am început să-i propunem rolul principal în toate activitățile organizate de centru. Iar înainte de a pleca la școală, am observat că este singurul copil care într-adevăr avea dorință de a învăța. Pentru a o motiva și mai mult în acest sens, i-am cumpărat rechizite și haine mai deosebite. Acum și-a recăpătat încrederea în sine. Însă, are totuși nevoie de timp pentru a se adapta și a începe să interacționeze cu cei din jur”, precizează directorul Centrului.

Chiar dacă Maria este de o rară frumusețe și sinceritate, ochii ei trădează o maturitate care a luat naștere dintr-o viață nu tocmai ușoară. Nimeni nu cunoaște cu adevărat povestea din spatele zâmbetului timid pe care-l afișează acest copil. Nimeni nici nu insistă să afle mai multe despre trecutul ei, care se limitează pentru ceilalți doar la cele povestite de ea din proprie inițiativă. Aici, prioritar pentru toți este ca fata să se integreze cu succes în procesul educațional-social.

Nu, Maria nu este orfană. Ea are o bunică, care locuiește într-un sat din r-nul Anenii Noi, și o mama, care se află pe la sudul Republicii Moldova. Dar când fetița avea cinci ani, bunica sa a anunțat autoritățile locale că nu are nici bani, nici capacități pentru a o întreține, iar pe fiica sa nu voia s-o mai vadă, după ce a plecat în căutarea „iubirii”. Astfel, Maria a ajuns la Centrul din Cornești. De atunci, mama sa o vizitează o dată la doi sau trei ani, iar bunica o ia din când în când în vizită.


Primul pas spre o educație incluzivă

Copila povestește că, la un moment dat, mama a luat-o acasă pentru câteva luni și astfel a uitat s-o înscrie în clasa I. Așa a pierdut primul său an de școală. Potrivit Svetlanei Balan, ea a început să pregătească actele necesare pentru înmatricularea fetei la un liceu din oraș, după ce Maria a ajuns în instituția pe care o administrează. „Copila avea 12 ani, iar în acte figura că a absolvit doar treapta primară. Era evident că, după vârstă, trebuia înmatriculată în clasa a VI-a, deși nu a frecventat clasa a V-a nici măcar o zi. Asta a fost o mare provocare pentru toți actorii sociali implicați în procesul de integrare școlară a Mariei. Am răsuflat cu toții liniștiți, după ce Serviciul de Asistență Psihologică a evaluat-o și ne-a spus că se va isprăvi în clasa a VI-a”, susține Svetlana Bălan.

Din 2017, CRIS face parte din Proiectul „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situație vulnerabilă”, finanțat de Fundația pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția și implementat de Asociația Obștească ”PRODOCS”. Datorită acestui proiect, Maria a primit suportul necesar pentru ca integrarea sa în procesul educațional să nu fie anevoioasă.

La 1 septembrie 2019, copila a pășit pentru prima pragul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Anenii Noi, o instituție de învățământ cu aproape o mie de elevi. Toată vara, noua elevă a trăit emoții mari, neștiind dacă va putea să se integreze într-un grup de copii de la oraș și dacă va face față provocărilor. Însă aceste incertitudini nu i-au potolit dorința de a învăța.

Cum a trecut Maria din clasa a patra în a șasea

În prima zi de școală, Maria a fost însoțită de Angela Harcenco, cadru didactic de sprijin în proiectul menționat. Aceasta a avut grijă ca fata să facă cunoștință atât cu noua instituție de învățământ, cât și cu diriginta și colegii săi. „Înainte de a o integra pe Maria în școală, am evaluat contingentul din fiecare clasă de a VI-a. Și am ajuns la concluzia că anume în clasa în care am dat-o se va simți cel mai confortabil, deoarece acolo sunt copii din familii modeste, care nu pun neapărat preț pe haine, așa cum se întâmplă printre elevii de la oraș. Totodată, știam că, deși este fetiță mare, nu a frecventat clasa a V-a și, respectiv, va avea nevoie de înțelegere și ajutor, inclusiv din partea colegilor”, explică Angela Harcenco.

Profesoara adaugă că, deși Mariei i-a fost greu să recupereze materia pierdută, ea nu se eschivează de la temele pentru acasă și depune mult efort pentru a fi în rând cu ceilalți colegi.


Ritualuri de prietenie și semințe de discriminare

Astăzi, viața Mariei nu se deosebește cu nimic de cea a altor copii. Având un program încărcat, e destul de greu să ții pasul cu ea. Dimineața, după gimnastică și micul dejun, pleacă la școală. Acolo, de fiecare dată, la aceeași oră, drumul elevei se intersectează la poartă cu cel al dirigintei sale Valentina Șatohin, care e și profesoară de engleză. Femeia își îmbrățișează discipola și îi face complimente, ca într-un ritual de apropiere și de apreciere reciprocă. „Mariei îi place să fie lăudată, iar eu simt ca are nevoie de cuvinte frumoase, pentru a-și recăpăta încredere în forțele proprii”, își motivează diriginta gestul.

Din spusele profesoarei, colegii au acceptat-o pe Maria și nu a auzit vreun reproș din partea lor la adresa acesteia. „E adevărat că la început era cam timidă, dar cu ajutorul pedagogului suport școlar am reușit să depășim această etapă”, subliniază Valentina Șatohin.

Totuși, pentru că elevii de astăzi interacționează mai mult cu telefoanele, decât între ei, Maria are o singură prietenă, cu care vorbește în pauze. Oricum, în timpul orelor, copiii se implică deopotrivă în activități și toți confirmă că sunt prietenii Mariei. „Am primit-o prietenește, așa cum am făcut cu toți colegii noi din acest an”, spune un băiat. „Deodată m-am împrietenit cu Maria”, precizează o fată. „Când am văzut-o prima dată, am crezut că este rea, dar apoi am cunoscut-o și am înțeles că este foarte bună”, încearcă să iasă în evidență o altă fată.

La rândul său, Maria recunoaște că acum se împacă bine cu toți colegii, dar subliniază că nu a fost întotdeauna așa. „La început m-am împrietenit doar cu o fată. Pe ceilalți nu-i cunoșteam și îmi era rușine să interacționez cu ei. Toți spun că-mi sunt prieteni, dar nu știu ce să zic… Poate ei simt asta, dar le este rușine să comunice cu mine”, se dă cu părerea copila.

Matematica, satinul și visurile…

După ore, fata merge la Cristina Cuțîrin, pedagog suport școlar în cadrul proiectului gestionat de A.O. PRODOCS, care o ajută să-și pregătească temele pentru acasă. Învățătoarea pune accent pe matematică, căci eleva întâmpină mari dificultăți la această disciplină. „Inițial, doar la matematică, am vrut s-o punem în lista persoanelor cu cerințe educaționale speciale, dar analizând situația în ansamblu, am decis să o lăsăm la programul standard. Însă atât eu, cât și profesoara de matematică, îi acordăm mai multă atenție. În rest, Maria face față cu succes tuturor sarcinilor și nu are note insuficiente. Își poate face temele pe note de 6 sau 7, fără ajutorul cuiva. Și credeți-mă, asta e o reușită, dacă ținem cont de faptul că acest copil nu a frecventat deloc clasa a V-a”, subliniază Cristina Cuțîrin.

La sfârșit de zi, Maria ajunge și la Centrul de Creație din Anenii Noi, unde învață tehnica japoneză kanzashi, dar face și macrameuri. Iar în timp ce, în mâinile sale, fiecare fâșie de satin se transformă în petale de flori, în inima-i de copil se nasc primele visuri. „Vreau să trăiesc la Chișinău, pentru că am fost acolo în excursie și mi-a plăcut foarte mult. Acolo vreau să devin croitoreasă sau medic-veterinar”, speră ea.

Astfel, beneficiind de o educație de calitate, în mai puțin de un an, Maria a reușit să evolueze, să se integreze în societate și să creadă într-o viață mai bună. Acesta și este, de fapt, scopul proiectului implementat de A.O. ”PRODOCS”, și anume ca școala, centrul de plasament și autoritățile locale să-și unească forțele pentru binele copiilor.

Centrele de plasament nu sunt case pentru bolnavi

Svetlana Balan, managerul CRIS, recunoaște că acest proiect a ajutat angajații instituției pe care o administrează să intre în esența tuturor activităților din cadrul procesului educațional. „Până acum, noi nu cunoșteam problemele cu care se confruntă pedagogii în acest proces, iar cadrele didactice nu cunoșteau dificultățile pe care le întâmpinăm noi. Eram acuzați uneori că nu-i ajutăm pe elevii care vin de la Centru să-și pregătească temele pentru acasă, iar noi le răspundeam că nu suntem specialiști în toate domeniile. Însă odată cu instruirile de care am beneficiat în cadrul proiectului și după ședințele dese pe care le-am avut cu pedagogii, am putut intra în esența lucrurilor. Am reușit să stabilim cu instituțiile de învățământ o relație bazată pe colaborare și implicare în folosul copiilor”, explică managerul.

Acest lucru a fost posibil, menționează aceeași sursă, datorită faptului că pedagogii suport școlar și cadrele didactice de sprijin, implicați în proiect, sunt și angajați ai instituțiilor de învățământ. Respectiv, ei au povestit și colegilor de muncă despre activitățile centrelor de plasament. „Inițial, mulți profesori credeau că Centrul este o casă pentru bolnavi și nu știau că, de fapt, copiii de aici pot învăța și la liceu”, își amintește Svetlana Balan.

Managerul atrage atenția că totuși principalul beneficiu al acestei colaborări este monitorizarea evoluției copiilor în cadrul procesului educațional. „Până la implementarea proiectului, angajații Centrului știau că acești copii frecventează școala, dar nu aveau modalități de a monitoriza procesul educațional. Firește că puteam discuta cu dirigintele sau cu alți pedagogi, dar ei ne priveau sceptic și nu ne spuneau mare lucru, pentru că aveau impresia că, dacă nu ești părintele elevului, nu vei putea soluționa problema. Acum există comunicare între pedagogi și managerul Centrului. Respectiv, noi participăm la adunările cu părinți și suntem anunțați ori de câte ori apare vreo problemă. Numai împreună căutăm și găsim soluții pentru fiecare caz”, conchide Svetlana Balan.

Școala devine prietenul copiilor în situații de risc

La rândul său, Victoria Borisov, directorul liceului „Mihai Eminescu” din Anenii Noi, afirmă că, în cadrul proiectului, s-au desfășurat anumite seminare, care au fost de mare ajutor pentru cadrele didactice. „Nu ni s-au prezentat doar informații care sunt la îndemna oricui și pot fi accesate pe internet, dar ni s-a vorbit din proprie experiență, am analizat cazuri reale și metode prin care acestea au fost soluționate. Ulterior, profesorii au învățat să găsească metode și tehnici pe care le folosesc atunci când apar probleme în procesul de incluziune socio-școlară a copiilor în situații de risc”, menționează directorul.

Prin urmare, acum nu mai există rezistență din partea profesorilor sau a părinților, dacă într-o clasă este înmatriculat un copil în situație de risc. „În trecut au fost astfel de cazuri. Rezistența venea, în special, din partea profesorilor, deoarece acești copii au nevoie de o atenție deosebită. Ei pot veni cu niște competențe formate sub nivelul pe care-l are clasa și atunci profesorul trebuie să facă fișe suplimentare și să elaboreze un plan educațional individualizat. La noi clasele sunt numeroase și toți elevii au nevoie de atenție, pentru că e mult mai complicat să predai atunci când ai peste treizeci de elevi într-o clasa, dintre care câțiva sunt cu cerințe educaționale speciale sau rămân în urmă cu materialul predat. Așa se întâmpla până în anul 2011, atunci când liceul nostru a devenit școală-pilot în implementarea educației incluzive. Astfel, după ce profesorii au participat la instruiri, această problemă a dispărut”, relatează Victoria Borisov.

Directorul subliniază că, oricum, fiecare copil este diferit, iar integrarea lui în procesul educațional depinde de mai mulți factori: mediul din care vine, faptul dacă a frecventat sau nu școala până acum, străduința de a se integra, precum și compatibilitatea cu mediul din care va face parte. De aceea, fiecare copil în situație de risc este integrat într-o anumită clasă, în funcție de compatibilitatea sa cu alți colegi, dar și de pregătirea dirigintelui în acest domeniu.

Cine stă în spatele proiectului PRODOCS

Proiectul „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situație vulnerabilă”, implementat de A.O. PRODOCS, a fost elaborat de Cristina Coroban. Ea este de profesie asistent social și, mai bine de zece ani, a activat în calitate de manager al unui centru de plasament din Chișinău. Acolo a observat că era nevoie de a îmbunătăți relația dintre un astfel de centru și instituțiile de învățământ. Așa a apărut ideea acestui proiect inovativ, care a obținut finanțare din partea Fundației „PESTALOZZI” din Elveția.

„Debutul proiectului a fost marcat de câteva lecții pe care le-am învățat din activitatea de manager al centrului de plasament. Astfel, activitățile au fost concepute pentru a răspunde nevoilor copiilor. Desigur că tot ce este nou uneori pare dificil, așa că ne-am confruntat la început cu reticența autorităților publice locale, dar și cu atitudinea discriminatorie a unor profesori”, afirmă coordonatorul proiectului.

În 2015, Cristina Coroban, de comun cu echipa PRODOCS, a implementat un proiect pilot în orașul Chișinău. Din anul 2017, acesta s-a extins în Anenii Noi, Hâncești, Telenești, Ștefan Vodă, Călărași, și Drochia. În acest timp, s-a lucrat cu nouă centre de plasament temporar, 203 copii, 130 salariați ai centrelor, 12 instituții de învățământ, 290 de profesori, 1121 de colegi ai beneficiarilor și 300 de părinți. În 2019, proiectul a contribuit la reducerea absenteismului școlar cu 48,3 % față de anul 2017. A fost îmbunătățită și performanța școlară a copiilor din aceste centrele de plasament și s-au stabilit relații bune între școli, centrele de plasament și autoritățile publice locale. „Chiar dacă performanțele școlare ale unor copii sunt mici, faptul că ei sunt acceptați la școală, se simt parte a grupului, își dezvoltă abilitățile sociale, ne motivează să continuăm”, a specificat Cristina Coroban.

A.O. PRODOCS este o asociație orientată pe soluționarea problemelor și pe oferirea suportului necesar atât copiilor, cât și celorlalți actori implicați în procesul de incluziune socio-școlară. Din toamna anului 2016, funcția de președinte al asociației a fost preluată de Cristina Cuschevici, care timp de zece ani până atunci activase ca jurist în diferite instituții ale statutului. Ea a decis să-și ofere gratuit experiența acumulată copiilor și de atunci face voluntariat în cadrul asociației. „Am acceptat provocarea, fiindcă voiam să fac ceva diferit de activitatea mea de până atunci și să contribui la oferirea suportului copiilor în situații vulnerabile”, susține președintele A.O. PRODOCS.

Cristina Cuschevici recunoaște că inițial a simțit reticență din partea autorităților locale și a instituțiilor de învățământ, și că a fost nevoie de timp pentru a asigura o colaborare fructuoasă între părți. „A trebuit să le demonstrăm că nu am venit cu intenția de a căuta nod în papură în activitatea lor, ci doar vrem să le oferim suport pentru a face lucrurile mai bine. Acum, după trei ani de la implementarea proiectului, observăm rezultate bune la nivel de comunicare între toți partenerii. În rest, nici distanța dintre localități și nici reticența unora, nu ne-au împiedicat să creăm o comunitate între cele șase raioane”, conchide șefa asociației.

Recent, A.O. PRODOCS a demarat o nouă etapă a Proiectului „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situații vulnerabile”. Astfel, în perioada 2020-2022, vor beneficia de suport pentru a se încadra cu succes în școală și societate mai mulți copii decât în anii precedenți.

Notă: Numele Mariei a fost modificat, fiind respectate toate drepturile copilei în procesul documentării.
[:ru]Peste două sute de copii din șase centre de plasament din R. Moldova au primit o șansă la educație incluzivă, după ce o asociație a pus pe roate un proiect în această privință. Astăzi, de Ziua Internațională a Femeii, vă descriem cum implicarea și devotamentul unor oameni pot înlocui cel puțin grija, dacă nu și iubirea unor mame.

O fâșie de satin se pierde subtil în mânuțele unei copile și apoi se transformă timid într-o floare kanzashi. Fetița a descoperit acum câteva luni această tehnică japoneză, care a devenit ocupația ei preferată. De fapt, acum câteva luni, toată viața Mariei s-a schimbat…

Mai întâi s-a aflat în plasament la Centrul de reabilitare Ftiziatric din or. Cornești, r-nul Ungheni, dar din iunie trecut ea a ajuns la Centrul de Reabilitare și Integrare Socială din Anenii Noi (CRIS). Tocmai acum, pentru prima dată în ultimii șapte ani, Maria spune că se simte undeva mai bine decât acasă și nu mai este chinuită de senzația că e izolată de restul lumii. „Mă simt confortabil, sunt liberă. Merg la școală, interacționez cu mai mulți colegii, am diverse activități. La Ungheni însă, școala era pe teritoriul centrului și mă simțeam izolată. Aici, da, mă simt bine, mai bine decât acasă”, îmi șoptește copila, ca și cum acesta ar fi doar secretul nostru.

Firul unei vieți de copil

Cu toate acestea, acomodarea Mariei în noua instituție nu a fost ușoară. Svetlana Balan, managerul al CRIS, își amintește că, la început, fata era introvertită și nu comunica cu cei din jur. „Mai erau două fetițe de vârsta ei, dar fiind mai agere, ea stătea în umbra lor. Peste două luni, acestea au fost trecute în alt serviciu social și au plecat din centru. Atunci Maria a rămas cea mai mare dintre copiii noștri. Noi am început să-i propunem rolul principal în toate activitățile organizate de centru. Iar înainte de a pleca la școală, am observat că este singurul copil care într-adevăr avea dorință de a învăța. Pentru a o motiva și mai mult în acest sens, i-am cumpărat rechizite și haine mai deosebite. Acum și-a recăpătat încrederea în sine. Însă, are totuși nevoie de timp pentru a se adapta și a începe să interacționeze cu cei din jur”, precizează directorul Centrului.

Chiar dacă Maria este de o rară frumusețe și sinceritate, ochii ei trădează o maturitate care a luat naștere dintr-o viață nu tocmai ușoară. Nimeni nu cunoaște cu adevărat povestea din spatele zâmbetului timid pe care-l afișează acest copil. Nimeni nici nu insistă să afle mai multe despre trecutul ei, care se limitează pentru ceilalți doar la cele povestite de ea din proprie inițiativă. Aici, prioritar pentru toți este ca fata să se integreze cu succes în procesul educațional-social.

Nu, Maria nu este orfană. Ea are o bunică, care locuiește într-un sat din r-nul Anenii Noi, și o mama, care se află pe la sudul Republicii Moldova. Dar când fetița avea cinci ani, bunica sa a anunțat autoritățile locale că nu are nici bani, nici capacități pentru a o întreține, iar pe fiica sa nu voia s-o mai vadă, după ce a plecat în căutarea „iubirii”. Astfel, Maria a ajuns la Centrul din Cornești. De atunci, mama sa o vizitează o dată la doi sau trei ani, iar bunica o ia din când în când în vizită.


Primul pas spre o educație incluzivă

Copila povestește că, la un moment dat, mama a luat-o acasă pentru câteva luni și astfel a uitat s-o înscrie în clasa I. Așa a pierdut primul său an de școală. Potrivit Svetlanei Balan, ea a început să pregătească actele necesare pentru înmatricularea fetei la un liceu din oraș, după ce Maria a ajuns în instituția pe care o administrează. „Copila avea 12 ani, iar în acte figura că a absolvit doar treapta primară. Era evident că, după vârstă, trebuia înmatriculată în clasa a VI-a, deși nu a frecventat clasa a V-a nici măcar o zi. Asta a fost o mare provocare pentru toți actorii sociali implicați în procesul de integrare școlară a Mariei. Am răsuflat cu toții liniștiți, după ce Serviciul de Asistență Psihologică a evaluat-o și ne-a spus că se va isprăvi în clasa a VI-a”, susține Svetlana Bălan.

Din 2017, CRIS face parte din Proiectul „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situație vulnerabilă”, finanțat de Fundația pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția și implementat de Asociația Obștească ”PRODOCS”. Datorită acestui proiect, Maria a primit suportul necesar pentru ca integrarea sa în procesul educațional să nu fie anevoioasă.

La 1 septembrie 2019, copila a pășit pentru prima pragul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Anenii Noi, o instituție de învățământ cu aproape o mie de elevi. Toată vara, noua elevă a trăit emoții mari, neștiind dacă va putea să se integreze într-un grup de copii de la oraș și dacă va face față provocărilor. Însă aceste incertitudini nu i-au potolit dorința de a învăța.

Cum a trecut Maria din clasa a patra în a șasea

În prima zi de școală, Maria a fost însoțită de Angela Harcenco, cadru didactic de sprijin în proiectul menționat. Aceasta a avut grijă ca fata să facă cunoștință atât cu noua instituție de învățământ, cât și cu diriginta și colegii săi. „Înainte de a o integra pe Maria în școală, am evaluat contingentul din fiecare clasă de a VI-a. Și am ajuns la concluzia că anume în clasa în care am dat-o se va simți cel mai confortabil, deoarece acolo sunt copii din familii modeste, care nu pun neapărat preț pe haine, așa cum se întâmplă printre elevii de la oraș. Totodată, știam că, deși este fetiță mare, nu a frecventat clasa a V-a și, respectiv, va avea nevoie de înțelegere și ajutor, inclusiv din partea colegilor”, explică Angela Harcenco.

Profesoara adaugă că, deși Mariei i-a fost greu să recupereze materia pierdută, ea nu se eschivează de la temele pentru acasă și depune mult efort pentru a fi în rând cu ceilalți colegi.


Ritualuri de prietenie și semințe de discriminare

Astăzi, viața Mariei nu se deosebește cu nimic de cea a altor copii. Având un program încărcat, e destul de greu să ții pasul cu ea. Dimineața, după gimnastică și micul dejun, pleacă la școală. Acolo, de fiecare dată, la aceeași oră, drumul elevei se intersectează la poartă cu cel al dirigintei sale Valentina Șatohin, care e și profesoară de engleză. Femeia își îmbrățișează discipola și îi face complimente, ca într-un ritual de apropiere și de apreciere reciprocă. „Mariei îi place să fie lăudată, iar eu simt ca are nevoie de cuvinte frumoase, pentru a-și recăpăta încredere în forțele proprii”, își motivează diriginta gestul.

Din spusele profesoarei, colegii au acceptat-o pe Maria și nu a auzit vreun reproș din partea lor la adresa acesteia. „E adevărat că la început era cam timidă, dar cu ajutorul pedagogului suport școlar am reușit să depășim această etapă”, subliniază Valentina Șatohin.

Totuși, pentru că elevii de astăzi interacționează mai mult cu telefoanele, decât între ei, Maria are o singură prietenă, cu care vorbește în pauze. Oricum, în timpul orelor, copiii se implică deopotrivă în activități și toți confirmă că sunt prietenii Mariei. „Am primit-o prietenește, așa cum am făcut cu toți colegii noi din acest an”, spune un băiat. „Deodată m-am împrietenit cu Maria”, precizează o fată. „Când am văzut-o prima dată, am crezut că este rea, dar apoi am cunoscut-o și am înțeles că este foarte bună”, încearcă să iasă în evidență o altă fată.

La rândul său, Maria recunoaște că acum se împacă bine cu toți colegii, dar subliniază că nu a fost întotdeauna așa. „La început m-am împrietenit doar cu o fată. Pe ceilalți nu-i cunoșteam și îmi era rușine să interacționez cu ei. Toți spun că-mi sunt prieteni, dar nu știu ce să zic… Poate ei simt asta, dar le este rușine să comunice cu mine”, se dă cu părerea copila.

Matematica, satinul și visurile…

După ore, fata merge la Cristina Cuțîrin, pedagog suport școlar în cadrul proiectului gestionat de A.O. PRODOCS, care o ajută să-și pregătească temele pentru acasă. Învățătoarea pune accent pe matematică, căci eleva întâmpină mari dificultăți la această disciplină. „Inițial, doar la matematică, am vrut s-o punem în lista persoanelor cu cerințe educaționale speciale, dar analizând situația în ansamblu, am decis să o lăsăm la programul standard. Însă atât eu, cât și profesoara de matematică, îi acordăm mai multă atenție. În rest, Maria face față cu succes tuturor sarcinilor și nu are note insuficiente. Își poate face temele pe note de 6 sau 7, fără ajutorul cuiva. Și credeți-mă, asta e o reușită, dacă ținem cont de faptul că acest copil nu a frecventat deloc clasa a V-a”, subliniază Cristina Cuțîrin.

La sfârșit de zi, Maria ajunge și la Centrul de Creație din Anenii Noi, unde învață tehnica japoneză kanzashi, dar face și macrameuri. Iar în timp ce, în mâinile sale, fiecare fâșie de satin se transformă în petale de flori, în inima-i de copil se nasc primele visuri. „Vreau să trăiesc la Chișinău, pentru că am fost acolo în excursie și mi-a plăcut foarte mult. Acolo vreau să devin croitoreasă sau medic-veterinar”, speră ea.

Astfel, beneficiind de o educație de calitate, în mai puțin de un an, Maria a reușit să evolueze, să se integreze în societate și să creadă într-o viață mai bună. Acesta și este, de fapt, scopul proiectului implementat de A.O. ”PRODOCS”, și anume ca școala, centrul de plasament și autoritățile locale să-și unească forțele pentru binele copiilor.

Centrele de plasament nu sunt case pentru bolnavi

Svetlana Balan, managerul CRIS, recunoaște că acest proiect a ajutat angajații instituției pe care o administrează să intre în esența tuturor activităților din cadrul procesului educațional. „Până acum, noi nu cunoșteam problemele cu care se confruntă pedagogii în acest proces, iar cadrele didactice nu cunoșteau dificultățile pe care le întâmpinăm noi. Eram acuzați uneori că nu-i ajutăm pe elevii care vin de la Centru să-și pregătească temele pentru acasă, iar noi le răspundeam că nu suntem specialiști în toate domeniile. Însă odată cu instruirile de care am beneficiat în cadrul proiectului și după ședințele dese pe care le-am avut cu pedagogii, am putut intra în esența lucrurilor. Am reușit să stabilim cu instituțiile de învățământ o relație bazată pe colaborare și implicare în folosul copiilor”, explică managerul.

Acest lucru a fost posibil, menționează aceeași sursă, datorită faptului că pedagogii suport școlar și cadrele didactice de sprijin, implicați în proiect, sunt și angajați ai instituțiilor de învățământ. Respectiv, ei au povestit și colegilor de muncă despre activitățile centrelor de plasament. „Inițial, mulți profesori credeau că Centrul este o casă pentru bolnavi și nu știau că, de fapt, copiii de aici pot învăța și la liceu”, își amintește Svetlana Balan.

Managerul atrage atenția că totuși principalul beneficiu al acestei colaborări este monitorizarea evoluției copiilor în cadrul procesului educațional. „Până la implementarea proiectului, angajații Centrului știau că acești copii frecventează școala, dar nu aveau modalități de a monitoriza procesul educațional. Firește că puteam discuta cu dirigintele sau cu alți pedagogi, dar ei ne priveau sceptic și nu ne spuneau mare lucru, pentru că aveau impresia că, dacă nu ești părintele elevului, nu vei putea soluționa problema. Acum există comunicare între pedagogi și managerul Centrului. Respectiv, noi participăm la adunările cu părinți și suntem anunțați ori de câte ori apare vreo problemă. Numai împreună căutăm și găsim soluții pentru fiecare caz”, conchide Svetlana Balan.

Școala devine prietenul copiilor în situații de risc

La rândul său, Victoria Borisov, directorul liceului „Mihai Eminescu” din Anenii Noi, afirmă că, în cadrul proiectului, s-au desfășurat anumite seminare, care au fost de mare ajutor pentru cadrele didactice. „Nu ni s-au prezentat doar informații care sunt la îndemna oricui și pot fi accesate pe internet, dar ni s-a vorbit din proprie experiență, am analizat cazuri reale și metode prin care acestea au fost soluționate. Ulterior, profesorii au învățat să găsească metode și tehnici pe care le folosesc atunci când apar probleme în procesul de incluziune socio-școlară a copiilor în situații de risc”, menționează directorul.

Prin urmare, acum nu mai există rezistență din partea profesorilor sau a părinților, dacă într-o clasă este înmatriculat un copil în situație de risc. „În trecut au fost astfel de cazuri. Rezistența venea, în special, din partea profesorilor, deoarece acești copii au nevoie de o atenție deosebită. Ei pot veni cu niște competențe formate sub nivelul pe care-l are clasa și atunci profesorul trebuie să facă fișe suplimentare și să elaboreze un plan educațional individualizat. La noi clasele sunt numeroase și toți elevii au nevoie de atenție, pentru că e mult mai complicat să predai atunci când ai peste treizeci de elevi într-o clasa, dintre care câțiva sunt cu cerințe educaționale speciale sau rămân în urmă cu materialul predat. Așa se întâmpla până în anul 2011, atunci când liceul nostru a devenit școală-pilot în implementarea educației incluzive. Astfel, după ce profesorii au participat la instruiri, această problemă a dispărut”, relatează Victoria Borisov.

Directorul subliniază că, oricum, fiecare copil este diferit, iar integrarea lui în procesul educațional depinde de mai mulți factori: mediul din care vine, faptul dacă a frecventat sau nu școala până acum, străduința de a se integra, precum și compatibilitatea cu mediul din care va face parte. De aceea, fiecare copil în situație de risc este integrat într-o anumită clasă, în funcție de compatibilitatea sa cu alți colegi, dar și de pregătirea dirigintelui în acest domeniu.

Cine stă în spatele proiectului PRODOCS

Proiectul „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situație vulnerabilă”, implementat de A.O. PRODOCS, a fost elaborat de Cristina Coroban. Ea este de profesie asistent social și, mai bine de zece ani, a activat în calitate de manager al unui centru de plasament din Chișinău. Acolo a observat că era nevoie de a îmbunătăți relația dintre un astfel de centru și instituțiile de învățământ. Așa a apărut ideea acestui proiect inovativ, care a obținut finanțare din partea Fundației „PESTALOZZI” din Elveția.

„Debutul proiectului a fost marcat de câteva lecții pe care le-am învățat din activitatea de manager al centrului de plasament. Astfel, activitățile au fost concepute pentru a răspunde nevoilor copiilor. Desigur că tot ce este nou uneori pare dificil, așa că ne-am confruntat la început cu reticența autorităților publice locale, dar și cu atitudinea discriminatorie a unor profesori”, afirmă coordonatorul proiectului.

În 2015, Cristina Coroban, de comun cu echipa PRODOCS, a implementat un proiect pilot în orașul Chișinău. Din anul 2017, acesta s-a extins în Anenii Noi, Hâncești, Telenești, Ștefan Vodă, Călărași, și Drochia. În acest timp, s-a lucrat cu nouă centre de plasament temporar, 203 copii, 130 salariați ai centrelor, 12 instituții de învățământ, 290 de profesori, 1121 de colegi ai beneficiarilor și 300 de părinți. În 2019, proiectul a contribuit la reducerea absenteismului școlar cu 48,3 % față de anul 2017. A fost îmbunătățită și performanța școlară a copiilor din aceste centrele de plasament și s-au stabilit relații bune între școli, centrele de plasament și autoritățile publice locale. „Chiar dacă performanțele școlare ale unor copii sunt mici, faptul că ei sunt acceptați la școală, se simt parte a grupului, își dezvoltă abilitățile sociale, ne motivează să continuăm”, a specificat Cristina Coroban.

A.O. PRODOCS este o asociație orientată pe soluționarea problemelor și pe oferirea suportului necesar atât copiilor, cât și celorlalți actori implicați în procesul de incluziune socio-școlară. Din toamna anului 2016, funcția de președinte al asociației a fost preluată de Cristina Cuschevici, care timp de zece ani până atunci activase ca jurist în diferite instituții ale statutului. Ea a decis să-și ofere gratuit experiența acumulată copiilor și de atunci face voluntariat în cadrul asociației. „Am acceptat provocarea, fiindcă voiam să fac ceva diferit de activitatea mea de până atunci și să contribui la oferirea suportului copiilor în situații vulnerabile”, susține președintele A.O. PRODOCS.

Cristina Cuschevici recunoaște că inițial a simțit reticență din partea autorităților locale și a instituțiilor de învățământ, și că a fost nevoie de timp pentru a asigura o colaborare fructuoasă între părți. „A trebuit să le demonstrăm că nu am venit cu intenția de a căuta nod în papură în activitatea lor, ci doar vrem să le oferim suport pentru a face lucrurile mai bine. Acum, după trei ani de la implementarea proiectului, observăm rezultate bune la nivel de comunicare între toți partenerii. În rest, nici distanța dintre localități și nici reticența unora, nu ne-au împiedicat să creăm o comunitate între cele șase raioane”, conchide șefa asociației.

Recent, A.O. PRODOCS a demarat o nouă etapă a Proiectului „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situații vulnerabile”. Astfel, în perioada 2020-2022, vor beneficia de suport pentru a se încadra cu succes în școală și societate mai mulți copii decât în anii precedenți.

Notă: Numele Mariei a fost modificat, fiind respectate toate drepturile copilei în procesul documentării.
[:ro]Peste două sute de copii din șase centre de plasament din R. Moldova au primit o șansă la educație incluzivă, după ce o asociație a pus pe roate un proiect în această privință. Astăzi, de Ziua Internațională a Femeii, vă descriem cum implicarea și devotamentul unor oameni pot înlocui cel puțin grija, dacă nu și iubirea unor mame.

O fâșie de satin se pierde subtil în mânuțele unei copile și apoi se transformă timid într-o floare kanzashi. Fetița a descoperit acum câteva luni această tehnică japoneză, care a devenit ocupația ei preferată. De fapt, acum câteva luni, toată viața Mariei s-a schimbat…

Mai întâi s-a aflat în plasament la Centrul de reabilitare Ftiziatric din or. Cornești, r-nul Ungheni, dar din iunie trecut ea a ajuns la Centrul de Reabilitare și Integrare Socială din Anenii Noi (CRIS). Tocmai acum, pentru prima dată în ultimii șapte ani, Maria spune că se simte undeva mai bine decât acasă și nu mai este chinuită de senzația că e izolată de restul lumii. „Mă simt confortabil, sunt liberă. Merg la școală, interacționez cu mai mulți colegii, am diverse activități. La Ungheni însă, școala era pe teritoriul centrului și mă simțeam izolată. Aici, da, mă simt bine, mai bine decât acasă”, îmi șoptește copila, ca și cum acesta ar fi doar secretul nostru.

Firul unei vieți de copil

Cu toate acestea, acomodarea Mariei în noua instituție nu a fost ușoară. Svetlana Balan, managerul al CRIS, își amintește că, la început, fata era introvertită și nu comunica cu cei din jur. „Mai erau două fetițe de vârsta ei, dar fiind mai agere, ea stătea în umbra lor. Peste două luni, acestea au fost trecute în alt serviciu social și au plecat din centru. Atunci Maria a rămas cea mai mare dintre copiii noștri. Noi am început să-i propunem rolul principal în toate activitățile organizate de centru. Iar înainte de a pleca la școală, am observat că este singurul copil care într-adevăr avea dorință de a învăța. Pentru a o motiva și mai mult în acest sens, i-am cumpărat rechizite și haine mai deosebite. Acum și-a recăpătat încrederea în sine. Însă, are totuși nevoie de timp pentru a se adapta și a începe să interacționeze cu cei din jur”, precizează directorul Centrului.

Chiar dacă Maria este de o rară frumusețe și sinceritate, ochii ei trădează o maturitate care a luat naștere dintr-o viață nu tocmai ușoară. Nimeni nu cunoaște cu adevărat povestea din spatele zâmbetului timid pe care-l afișează acest copil. Nimeni nici nu insistă să afle mai multe despre trecutul ei, care se limitează pentru ceilalți doar la cele povestite de ea din proprie inițiativă. Aici, prioritar pentru toți este ca fata să se integreze cu succes în procesul educațional-social.

Nu, Maria nu este orfană. Ea are o bunică, care locuiește într-un sat din r-nul Anenii Noi, și o mama, care se află pe la sudul Republicii Moldova. Dar când fetița avea cinci ani, bunica sa a anunțat autoritățile locale că nu are nici bani, nici capacități pentru a o întreține, iar pe fiica sa nu voia s-o mai vadă, după ce a plecat în căutarea „iubirii”. Astfel, Maria a ajuns la Centrul din Cornești. De atunci, mama sa o vizitează o dată la doi sau trei ani, iar bunica o ia din când în când în vizită.


Primul pas spre o educație incluzivă

Copila povestește că, la un moment dat, mama a luat-o acasă pentru câteva luni și astfel a uitat s-o înscrie în clasa I. Așa a pierdut primul său an de școală. Potrivit Svetlanei Balan, ea a început să pregătească actele necesare pentru înmatricularea fetei la un liceu din oraș, după ce Maria a ajuns în instituția pe care o administrează. „Copila avea 12 ani, iar în acte figura că a absolvit doar treapta primară. Era evident că, după vârstă, trebuia înmatriculată în clasa a VI-a, deși nu a frecventat clasa a V-a nici măcar o zi. Asta a fost o mare provocare pentru toți actorii sociali implicați în procesul de integrare școlară a Mariei. Am răsuflat cu toții liniștiți, după ce Serviciul de Asistență Psihologică a evaluat-o și ne-a spus că se va isprăvi în clasa a VI-a”, susține Svetlana Bălan.

Din 2017, CRIS face parte din Proiectul „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situație vulnerabilă”, finanțat de Fundația pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția și implementat de Asociația Obștească ”PRODOCS”. Datorită acestui proiect, Maria a primit suportul necesar pentru ca integrarea sa în procesul educațional să nu fie anevoioasă.

La 1 septembrie 2019, copila a pășit pentru prima pragul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Anenii Noi, o instituție de învățământ cu aproape o mie de elevi. Toată vara, noua elevă a trăit emoții mari, neștiind dacă va putea să se integreze într-un grup de copii de la oraș și dacă va face față provocărilor. Însă aceste incertitudini nu i-au potolit dorința de a învăța.

Cum a trecut Maria din clasa a patra în a șasea

În prima zi de școală, Maria a fost însoțită de Angela Harcenco, cadru didactic de sprijin în proiectul menționat. Aceasta a avut grijă ca fata să facă cunoștință atât cu noua instituție de învățământ, cât și cu diriginta și colegii săi. „Înainte de a o integra pe Maria în școală, am evaluat contingentul din fiecare clasă de a VI-a. Și am ajuns la concluzia că anume în clasa în care am dat-o se va simți cel mai confortabil, deoarece acolo sunt copii din familii modeste, care nu pun neapărat preț pe haine, așa cum se întâmplă printre elevii de la oraș. Totodată, știam că, deși este fetiță mare, nu a frecventat clasa a V-a și, respectiv, va avea nevoie de înțelegere și ajutor, inclusiv din partea colegilor”, explică Angela Harcenco.

Profesoara adaugă că, deși Mariei i-a fost greu să recupereze materia pierdută, ea nu se eschivează de la temele pentru acasă și depune mult efort pentru a fi în rând cu ceilalți colegi.


Ritualuri de prietenie și semințe de discriminare

Astăzi, viața Mariei nu se deosebește cu nimic de cea a altor copii. Având un program încărcat, e destul de greu să ții pasul cu ea. Dimineața, după gimnastică și micul dejun, pleacă la școală. Acolo, de fiecare dată, la aceeași oră, drumul elevei se intersectează la poartă cu cel al dirigintei sale Valentina Șatohin, care e și profesoară de engleză. Femeia își îmbrățișează discipola și îi face complimente, ca într-un ritual de apropiere și de apreciere reciprocă. „Mariei îi place să fie lăudată, iar eu simt ca are nevoie de cuvinte frumoase, pentru a-și recăpăta încredere în forțele proprii”, își motivează diriginta gestul.

Din spusele profesoarei, colegii au acceptat-o pe Maria și nu a auzit vreun reproș din partea lor la adresa acesteia. „E adevărat că la început era cam timidă, dar cu ajutorul pedagogului suport școlar am reușit să depășim această etapă”, subliniază Valentina Șatohin.

Totuși, pentru că elevii de astăzi interacționează mai mult cu telefoanele, decât între ei, Maria are o singură prietenă, cu care vorbește în pauze. Oricum, în timpul orelor, copiii se implică deopotrivă în activități și toți confirmă că sunt prietenii Mariei. „Am primit-o prietenește, așa cum am făcut cu toți colegii noi din acest an”, spune un băiat. „Deodată m-am împrietenit cu Maria”, precizează o fată. „Când am văzut-o prima dată, am crezut că este rea, dar apoi am cunoscut-o și am înțeles că este foarte bună”, încearcă să iasă în evidență o altă fată.

La rândul său, Maria recunoaște că acum se împacă bine cu toți colegii, dar subliniază că nu a fost întotdeauna așa. „La început m-am împrietenit doar cu o fată. Pe ceilalți nu-i cunoșteam și îmi era rușine să interacționez cu ei. Toți spun că-mi sunt prieteni, dar nu știu ce să zic… Poate ei simt asta, dar le este rușine să comunice cu mine”, se dă cu părerea copila.

Matematica, satinul și visurile…

După ore, fata merge la Cristina Cuțîrin, pedagog suport școlar în cadrul proiectului gestionat de A.O. PRODOCS, care o ajută să-și pregătească temele pentru acasă. Învățătoarea pune accent pe matematică, căci eleva întâmpină mari dificultăți la această disciplină. „Inițial, doar la matematică, am vrut s-o punem în lista persoanelor cu cerințe educaționale speciale, dar analizând situația în ansamblu, am decis să o lăsăm la programul standard. Însă atât eu, cât și profesoara de matematică, îi acordăm mai multă atenție. În rest, Maria face față cu succes tuturor sarcinilor și nu are note insuficiente. Își poate face temele pe note de 6 sau 7, fără ajutorul cuiva. Și credeți-mă, asta e o reușită, dacă ținem cont de faptul că acest copil nu a frecventat deloc clasa a V-a”, subliniază Cristina Cuțîrin.

La sfârșit de zi, Maria ajunge și la Centrul de Creație din Anenii Noi, unde învață tehnica japoneză kanzashi, dar face și macrameuri. Iar în timp ce, în mâinile sale, fiecare fâșie de satin se transformă în petale de flori, în inima-i de copil se nasc primele visuri. „Vreau să trăiesc la Chișinău, pentru că am fost acolo în excursie și mi-a plăcut foarte mult. Acolo vreau să devin croitoreasă sau medic-veterinar”, speră ea.

Astfel, beneficiind de o educație de calitate, în mai puțin de un an, Maria a reușit să evolueze, să se integreze în societate și să creadă într-o viață mai bună. Acesta și este, de fapt, scopul proiectului implementat de A.O. ”PRODOCS”, și anume ca școala, centrul de plasament și autoritățile locale să-și unească forțele pentru binele copiilor.

Centrele de plasament nu sunt case pentru bolnavi

Svetlana Balan, managerul CRIS, recunoaște că acest proiect a ajutat angajații instituției pe care o administrează să intre în esența tuturor activităților din cadrul procesului educațional. „Până acum, noi nu cunoșteam problemele cu care se confruntă pedagogii în acest proces, iar cadrele didactice nu cunoșteau dificultățile pe care le întâmpinăm noi. Eram acuzați uneori că nu-i ajutăm pe elevii care vin de la Centru să-și pregătească temele pentru acasă, iar noi le răspundeam că nu suntem specialiști în toate domeniile. Însă odată cu instruirile de care am beneficiat în cadrul proiectului și după ședințele dese pe care le-am avut cu pedagogii, am putut intra în esența lucrurilor. Am reușit să stabilim cu instituțiile de învățământ o relație bazată pe colaborare și implicare în folosul copiilor”, explică managerul.

Acest lucru a fost posibil, menționează aceeași sursă, datorită faptului că pedagogii suport școlar și cadrele didactice de sprijin, implicați în proiect, sunt și angajați ai instituțiilor de învățământ. Respectiv, ei au povestit și colegilor de muncă despre activitățile centrelor de plasament. „Inițial, mulți profesori credeau că Centrul este o casă pentru bolnavi și nu știau că, de fapt, copiii de aici pot învăța și la liceu”, își amintește Svetlana Balan.

Managerul atrage atenția că totuși principalul beneficiu al acestei colaborări este monitorizarea evoluției copiilor în cadrul procesului educațional. „Până la implementarea proiectului, angajații Centrului știau că acești copii frecventează școala, dar nu aveau modalități de a monitoriza procesul educațional. Firește că puteam discuta cu dirigintele sau cu alți pedagogi, dar ei ne priveau sceptic și nu ne spuneau mare lucru, pentru că aveau impresia că, dacă nu ești părintele elevului, nu vei putea soluționa problema. Acum există comunicare între pedagogi și managerul Centrului. Respectiv, noi participăm la adunările cu părinți și suntem anunțați ori de câte ori apare vreo problemă. Numai împreună căutăm și găsim soluții pentru fiecare caz”, conchide Svetlana Balan.

Școala devine prietenul copiilor în situații de risc

La rândul său, Victoria Borisov, directorul liceului „Mihai Eminescu” din Anenii Noi, afirmă că, în cadrul proiectului, s-au desfășurat anumite seminare, care au fost de mare ajutor pentru cadrele didactice. „Nu ni s-au prezentat doar informații care sunt la îndemna oricui și pot fi accesate pe internet, dar ni s-a vorbit din proprie experiență, am analizat cazuri reale și metode prin care acestea au fost soluționate. Ulterior, profesorii au învățat să găsească metode și tehnici pe care le folosesc atunci când apar probleme în procesul de incluziune socio-școlară a copiilor în situații de risc”, menționează directorul.

Prin urmare, acum nu mai există rezistență din partea profesorilor sau a părinților, dacă într-o clasă este înmatriculat un copil în situație de risc. „În trecut au fost astfel de cazuri. Rezistența venea, în special, din partea profesorilor, deoarece acești copii au nevoie de o atenție deosebită. Ei pot veni cu niște competențe formate sub nivelul pe care-l are clasa și atunci profesorul trebuie să facă fișe suplimentare și să elaboreze un plan educațional individualizat. La noi clasele sunt numeroase și toți elevii au nevoie de atenție, pentru că e mult mai complicat să predai atunci când ai peste treizeci de elevi într-o clasa, dintre care câțiva sunt cu cerințe educaționale speciale sau rămân în urmă cu materialul predat. Așa se întâmpla până în anul 2011, atunci când liceul nostru a devenit școală-pilot în implementarea educației incluzive. Astfel, după ce profesorii au participat la instruiri, această problemă a dispărut”, relatează Victoria Borisov.

Directorul subliniază că, oricum, fiecare copil este diferit, iar integrarea lui în procesul educațional depinde de mai mulți factori: mediul din care vine, faptul dacă a frecventat sau nu școala până acum, străduința de a se integra, precum și compatibilitatea cu mediul din care va face parte. De aceea, fiecare copil în situație de risc este integrat într-o anumită clasă, în funcție de compatibilitatea sa cu alți colegi, dar și de pregătirea dirigintelui în acest domeniu.

Cine stă în spatele proiectului PRODOCS

Proiectul „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situație vulnerabilă”, implementat de A.O. PRODOCS, a fost elaborat de Cristina Coroban. Ea este de profesie asistent social și, mai bine de zece ani, a activat în calitate de manager al unui centru de plasament din Chișinău. Acolo a observat că era nevoie de a îmbunătăți relația dintre un astfel de centru și instituțiile de învățământ. Așa a apărut ideea acestui proiect inovativ, care a obținut finanțare din partea Fundației „PESTALOZZI” din Elveția.

„Debutul proiectului a fost marcat de câteva lecții pe care le-am învățat din activitatea de manager al centrului de plasament. Astfel, activitățile au fost concepute pentru a răspunde nevoilor copiilor. Desigur că tot ce este nou uneori pare dificil, așa că ne-am confruntat la început cu reticența autorităților publice locale, dar și cu atitudinea discriminatorie a unor profesori”, afirmă coordonatorul proiectului.

În 2015, Cristina Coroban, de comun cu echipa PRODOCS, a implementat un proiect pilot în orașul Chișinău. Din anul 2017, acesta s-a extins în Anenii Noi, Hâncești, Telenești, Ștefan Vodă, Călărași, și Drochia. În acest timp, s-a lucrat cu nouă centre de plasament temporar, 203 copii, 130 salariați ai centrelor, 12 instituții de învățământ, 290 de profesori, 1121 de colegi ai beneficiarilor și 300 de părinți. În 2019, proiectul a contribuit la reducerea absenteismului școlar cu 48,3 % față de anul 2017. A fost îmbunătățită și performanța școlară a copiilor din aceste centrele de plasament și s-au stabilit relații bune între școli, centrele de plasament și autoritățile publice locale. „Chiar dacă performanțele școlare ale unor copii sunt mici, faptul că ei sunt acceptați la școală, se simt parte a grupului, își dezvoltă abilitățile sociale, ne motivează să continuăm”, a specificat Cristina Coroban.

A.O. PRODOCS este o asociație orientată pe soluționarea problemelor și pe oferirea suportului necesar atât copiilor, cât și celorlalți actori implicați în procesul de incluziune socio-școlară. Din toamna anului 2016, funcția de președinte al asociației a fost preluată de Cristina Cuschevici, care timp de zece ani până atunci activase ca jurist în diferite instituții ale statutului. Ea a decis să-și ofere gratuit experiența acumulată copiilor și de atunci face voluntariat în cadrul asociației. „Am acceptat provocarea, fiindcă voiam să fac ceva diferit de activitatea mea de până atunci și să contribui la oferirea suportului copiilor în situații vulnerabile”, susține președintele A.O. PRODOCS.

Cristina Cuschevici recunoaște că inițial a simțit reticență din partea autorităților locale și a instituțiilor de învățământ, și că a fost nevoie de timp pentru a asigura o colaborare fructuoasă între părți. „A trebuit să le demonstrăm că nu am venit cu intenția de a căuta nod în papură în activitatea lor, ci doar vrem să le oferim suport pentru a face lucrurile mai bine. Acum, după trei ani de la implementarea proiectului, observăm rezultate bune la nivel de comunicare între toți partenerii. În rest, nici distanța dintre localități și nici reticența unora, nu ne-au împiedicat să creăm o comunitate între cele șase raioane”, conchide șefa asociației.

Recent, A.O. PRODOCS a demarat o nouă etapă a Proiectului „Incluziunea socio-școlară a copiilor în situații vulnerabile”. Astfel, în perioada 2020-2022, vor beneficia de suport pentru a se încadra cu succes în școală și societate mai mulți copii decât în anii precedenți.

Notă: Numele Mariei a fost modificat, fiind respectate toate drepturile copilei în procesul documentării.[:]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *